DOAR RUGĂMINTE

mos-nicolae

unui copil dezamăgit, dar care
învață să înfrunte viața

Îmi căzu în astă seară
Un paianjen  pe obraz,
Mama-mi spune că-i semn bun
Și la noapte să fiu treaz.

Ea știe că eu nu pot
Pe moș Ene să-l înșel,
Mai ales că-n astă noapte
Pe Moș Nicolae-l chem:

„Adu-mi, moșule, și mie,
O banană, o dulceață,
Și dacă ești iar sărac
Desenează-mi flori de gheață!

Plimbă-ți degetul pe geam,
Ca să văd că m-ai văzut
Și dorul mi l-ai purtat
Cât a fost anul de lung!

Dacă sacu-ți va fi gol,
Îți promit că n-am să plâng,
Lasă-mi doar un fir de rază
Și acesta cât mai lung.

De-i luat din curcubeu,
Roz să fie, așa socot,
Ca să las un firicel
Pe la câti prieteni pot.

Să le spun că ai venit
Doar la mine astă seară,
Și că drumul ți-a fost lung,
Că te-ai odihnit la gară!

Dacă poți, Moș Nicolae,
Trimite-mi și-un gând, al tău,
Ca să-l port pe la prieteni
Să le ușurez din greu.

Nu știu cum este la tine,
Cum și ce îți dă Isus,
Dar noi, ca să vezi minune,
Ce primim ne este dus!

Ori justiția divină
A uitat să cântărească
Ce e rău și ce e bine,
În lumea noastră pământească!

Din câte văd, mai sunt iubit
De îngerași și de Moș Ene,
Pe care-atuncea când mă scol
De-abia mai pot să-l scot din gene.

Îți mulțumesc, prieten vechi,
Că ți-ai amintit de mine,
Eu și la anul te aștept
Și am să mă rog pentru tine.

Să îți dea Domnul tinerețe,
Putere, ca să nu mă uiți,
Moș Nicolae, nu mă crezi?
La mine uită-te… Vezi?… Vezi?

 

 

5 gânduri despre „DOAR RUGĂMINTE

Lasă un răspuns către smaranda64 x