IUBIREA DINTRE DOUĂ SURORI -partea a II- a

În urma unei boli foarte grave, Valentina a rămas ” captivă în propriul corp”din august 2008. De-atunci viețile noastre s-au schimbat radical. Boala i-a răpit aproape totul: graiul, mersul ,văzul. Mâncarea trebuie pasată, apa o bea cu ajutorul unei seringi, poate clipi din ochi uneori în semn de aprobare și din când în când gângurește. Este tot ce mai poate să facă. A ajuns ca „o scânteie de viață” care îmi zâmbește în fiecare dimineață plină de iubire și recunoștință.
Așa cum un părinte încearcă să-și de-a seama care este motivul plânsului bebelușului său, eu mă străduiesc să descopăr ce se află în spatele zâmbetului și gânguritului Valentinei.
În încercarea de a mă face cât mai utilă, mi-am deschis și mai mult  inima pentru a o simți, pentru a vizualiza dincolo de vorbele pe care Valentina nu le mai poate rosti.
Puterea iubirii te conectează la ceea ce nu se vede, dar se simte. Este o dimensiune tangibilă pentru tot omul care iubește necondiționat.
Când te pui în slujba omului aflat în suferința bolii, cu iubire, compasiune, empatie, descoperi în interiorul tău puteri nebănuite.
Dacă iubirea este valorificată permanent și o practici cu toată dăruirea, evoluezi spiritual.
Înfăptuirea binelui este calea care nu dă greș, pentru că provine dintr-o conștiință adevărată, bazată pe iubire.
Prin înțelegerea neputințelor Valentinei, mila m-a copleșit în nenumărate rânduri.
Când speranțele se prăbușeau, am cunoscut și marea disperare.
Disperarea mă stăpânea, dar în fața Valentinei jucam un mare rol, pe care numai iubirea mi l-a putut oferi. Schmbam „tonul”,”nota” ca într-un cântec, ca să nu-i aduc și mai multă suferință.
Am căutat resurse în interiorul meu și slavă Domnului, am găsit.
M-am agățat de ultima speranță,  să cred într-o minune și-am înțeles că Dumnezeu decide. Astfel, mi-am lăsat speranța în voia Lui.
Drumul a fost lung și bătătorit de tristețe, însă iubirea a cules trăiri unice.
Iubirea ca sursă inepuizabilă și eternă, m-a ajutat să-mi găsesc împăcarea sufletească.
În drumul meu am întâlnit și stânci înalte. Chiar dacă am căzut, m-am ridicat și am trecut peste ele.
Prin intermediul iubirii, noi, cele două surori comunicăm  și azi. Reușesc să-i aduc bucurie Valentinei ” în micuțul ei univers”
Este de-a dreptul o minune să am în fața mea un „strop de viață” luminat de zâmbet,care îmi pansează rănile sufletului ce mă dor de mila ei.
Iubirea este prietena noastră, dragii mei și Marele meu Sprijin este de fapt al nostru, al tuturor: nimeni altul decât prea Bunul Dumnezeu care este IUBIRE.

Anunțuri