Lumina tăcută a noptii

Priveam la cerul noptii fără nori
Și dintr-o dată m-au cuprins fiori:
Din felul cum lucea, o stea parea
S-ajunga pe Pamant ca isi dorea.

“Fireste, e doar mintea mea!” mi-am zis,
Lasandu-ma purtata de un vis.
“Spune-mi, steluta, vrei sa imi vorbesti
Sa-mi spui de ce la lumea mea tanjesti?”

Flamanda de cuvant ea se stingea,
Si-mi pare rau ca n-am ajuns la ea.
N-am vrut s-o văd sub ochii mei murind,
Ci s-o admir pe boltă strălucind.

“Te rog, nu disparea!” eu i-am soptit
Insa incet-incet m-a parasit.
Din Carul Mare ea a coborat
Si cerul parca este mohorat.

Luceafăru-i la porți de infinit,
Si-mi spune ca ea nu m-a parasit:
“Iubeste-ti steaua chiar de n-o zaresti,
La fel ca ea tu poti sa stralucesti!”

Luna suspină-n valuri de poem,
Pe Carul Mic cu-o lacrima il chem:
“Sa-mi dati de stire cand a renascut
Steluta care sa-mi vorbeasc-a vrut!”

Versuri, Katherine

Editor, Ioana Enescu ❤️

Sursă foto: google