DE dragul tău – SCRISOAREA a III- a

 

 De mică mi-ai spus că Dumnezeu este Iubire și m-ai învățat, cu pași mărunți, oferindu-mi toată dragostea ta.
Îți mulțumesc din suflet, draga mea!

  De când ai rămas captivă în propriul corp, zilnic am învățat cum să te alin.
De dragul tău am învățat să iert mult mai ușor, astfel încât să nu-mi simți tristețea, disperarea sau îngrijorarea.
De dragul tău am învățat cum să îmi ascult simțurile ca să îți înțeleg gândurile. Din pricina bolii nu te pot altfel auzi.
De dragul tău i-am scris permanent lui Dumnezeu. L-am rugat să nu ne părăsească și i-am împărtășit toată tristețea mea.
De dragul tău am învățat să râd chiar și în durere.

  Realizez că fără bunătate, dragoste și bucurie nu aș fi rezistat, nu aș fi putut să-mi înalț sufletul și nu aș fi putut să îți inspir atâta încredere.
Încrederea nu ar fi fost reciprocă.

 Dăruirea mea a făcut ca imposibilul să devină posibil, pentru că foarte multe miracole m-au surprins.

 Am ascultat scânteia divină din mine și am reușit să merg pe calea binelui, iar azi am conștiința împăcată că am făcut și fac totul pentru binele tău, pentru binele nostru.

  De dragul tău mi s-au deschis și porțile cerești.M-am simțit îndrumată când nu mai știam ce să fac.
De dragul tău am făcut pace cu lumea, dar și cu mine, iar roadele smereniei le-am adunat: îngăduința față de aproapele, dragostea, dreptatea…
Am ajuns aproape telepatic să îți percep gândurile și așa reușim să comunicăm.

  Am căutat să îți înțeleg suferința, căci știu că poate să devină mai ușoară atunci când este împărțită.
Am căutat să îți alin durerile prin diferite moduri; de la perfuzii, mângâieri, îmbrățișări, la sărutul cald, dat pe ochii tăi frumoși și luminoși.

  De dragul tău, Valentina, ți-am scris poezii, iar cele pe care le-am aruncat cu foarte mulți ani în urmă și tu te-ai întristat că ți-au plăcut, le-am refăcut. Am păstrat doar titlurile, căci conținutul l-am uitat. Ce frumos te-a surprins gestul meu! Când ți le-am citit, bucuria a fost atât de mare!…

  Au fost și momente de depresie, atac de panică, disperare, dar Dumnezeu mi-a dat ajutor, îmi aducea în casă omul cel mai potrivit sau gândul salvator.
La atacul de panică a venit Andreea. A venit și Aura alergând într-un suflet.
Când eram în depresie, a venit Lucia ca să îmi reamintească despre Dumnezeu că este Iubire. Îl rog să mă ierte! Dar El știe cum întunericul încerca să mă nimicească.
Când eram disperată, mi-am amintit visul cu Sf. Mina. I-am luat iconița în brațe și l-am rugat să îmi salveze sufletul, iar în trei secunde m-am liniștit.

  Înainte de a paraliza, m-ai privit în ochi, Valentina și mi-ai spus:
”Tu știi că iubesc oamenii și vreau să îi ajut. Îmi voi lăsa viața în mâinile tale, Katherine. Te rog să nu uiți să scrii lumii despre trăirile noastre…”

 Nu ți-am promis nimic atunci, draga mea!
Întotdeauna am știut că ești un înger al iubirii, căci faptele tale le cunosc.
Cum ar fi putut să treacă pe lângă mine neobservat un înger al iubirii!
Fără încredere nu am putea afla niciodată adevărul. Fără încredere, dragii mei, Iubire nu există! Fără încredere nimic nu ține o veșnicie.
Uitându-mă în jurul nostru, Valentina, observ că cei puțini rămași lângă necazul nostru, sunt cei ce au încredere în noi.

  Așa cum înger pe înger se salvează tot așa mă simt și eu, ca om, salvată de alți oameni.
Ai cucerit Universul, draga mea, căci demnitatea cu care îți duci suferința pe mine mă uluiește.

Te iubesc, draga mea!

Katherine