Glasul dorului

De ce când râzi îmi dai putere,
De ce când suferi simt durere,
De ce al nopții neastâmpăr
În ceas de taină sa-l descopăr? 

În glasul ploilor de doruri
Înalț o rugă către ceruri,
Dar suspinul nu încetează
Și dor din dor îmi lăcrimează.

De ce vorbesc cu tine-n gând
Și mă trezesc din somn plângând? 
În tăceri obosite de dor
Se roagă un suflet călător.

În adierea vântului cald,
Ți-am făurit aripi de smarald.
Vegheată numai de luceafăr,
Rugându-l să te țină teafăr.

Mângâierea șoaptelor mele,
Cu aripi de zbor către stele,
Își lasă dorința pe-o rază
Și dorul te îmbrățișează.

                     ***

Din dorințe voi scrie imnuri
De timpuri noi ce bat în ramuri.
Din dor și gânduri împletite,
Voi scrie rânduri nesfârșite.

 

Katherine